Simpozion SEFS6, 2009

Publicat de Administrator pe

Al şaselea simpozion (SEFS6) al Federaţiei Europene pentru Studiul Apelor Dulci (European Federation for Freshwater Sciences) s-a desfăşurat în perioada 17-21 august la Sinaia a.c., găzduit de către Departamentul de Ecologie Sistemică şi Sustenabilitate, Universitatea din Bucureşti şi de către Societatea Română de Ecologie.

Simpozionul a avut loc la centrul internaţional pentru conferinte în Sinaia, având drept temă “Provocări şi oportunităţi pentru ştiinţa apelor dulci într-un mediu în schimbare”.   S-au desfăşurat astfel o serie de sesiuni plenare, ce au revizuit cercetările curente asupra ecosistemelor apelor dulci, precum şi o serie de prezentări orale organizate pe trei sesiuni paralele şi o serie de postere prezentate intr-o sesiune dedicată acestora.

Simopzionul a avut plăcerea de a găzdui 196 de participanţi pe parcursul celor cinci zile de prezentări, la sfârşitul cărora opt studenţii au fost premiaţi pentru prezenţările lor, dintre care patru pentru prezentări orale şi patru pentru postere cu premii ce au variat între 200 euro premiul I şi 50 euro menţiune.

Cu ocazia acestui simpozion, SRE a devenit membru al Federaţiei Europene pentru Studiul Apelor Dulci, având rolul de a reprezenta interesele oamenilor de ştiinţă care se ocupă cu studiul apelor dulci şi a limnologiei în România.

Categorii: Conferințe